SuperChill – Puștii care demonstrează că orice este posibil!

superchill demonstreaza

Site-ul www.bravonet.ro a scris o știre foarte frumoasă despre noi, pe care vă invităm să o citiți mai jos:

Sunt tineri, plini de viață și energie și, chiar dacă trăiesc încă anii liceului sau ai studenției și am presupune că nu au preocupări prea mari în afară de distracție sau, ocazional, niște examene de promovat, tinerii care alcătuiesc grupul SuperChill muncesc ore bune pe săptămână pentru a aduce un suflu nou muzicii românești și nu numai: un spectacol extrem de colorat și energic, în care dansează pe coregrafii spectaculoase, bat la percuție și cântă cu vocea sau la instrumente muzicale, lucru unic în țară, mai ales că toți componenții au vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.

Extrem de serioși și ambițioși, membrii trupei reușesc să își planifice timpul foarte bine, astfel încât să facă ceea ce le place și să muncească pentru a deveni artiști din toate punctele de vedere, dar nici nu neglijează școala sau facultatea pentru că sunt conștienți de cât de importante sunt în viața fiecăruia dintre noi.

Mai multe cițiti AICI !

Leave a Reply